Continuare

Aceste neînțelese aranjamente divine nu fac altceva decât să accentueze dragostea nemărginită pe care o poartă neamului omenesc Divinul Creator. El vrea ca oamenii să cinstească cu evlavie cuvenită Dăruire Sfântă neașteptată și neinteleasa. Oamenii nu stau să cugete ce s-a făcut pentru ei și ce se face în tot timpul în cer prin rugăciuni pentru mântuirea lor. Este foarte scump un suflet omenesc pentru că este frântura din Dumnezeu și pentru că este răscumpărat cu sângele Mantuitorului și Dumnezeului nostru. Puțin sunt oamenii care se gândesc să caute pe autorul naturei și să-i mulțumească pentru toate.

Nimeni nu cunoaște forțele omului decât Acel ce l-a zidit. Dacă omul ajunge a crede că tot ajutorul său vine numai de la Creator, atunci cere, insistă, supunându-I-se cu întreaga ființă. Viața spirituală a omului scoate la iveala noi izvoare de dăruire a unor înfățișări alese, așa cum e de pildă supunerea, smerenia, evlavia, sarguinta, recunoștința, respectul, dragostea, nădejdea, perseverența. Toate acestea izvorăsc din credință. Căci cum vei iubi ceea ce nu există? Cum te vei supune ;de ce nu ai convingerea de existenta Acelei puteri căreia te supui, sau cui vei arăta recunoștință? Un citat spune :fără de credință nu este putință a plăcea lui Dumnezeu. Toate posibilitățile prin credință la Dumnezeu ;de unde ființa omenească se împărtășește cu toată dăruirea pământească și cerească. Mulți spun:-nu am credință - cel ce spune că nu are credință, dovedește existenta credinței chiar prin negație. Numai pentru viclenie mărturisește acest lucru, fiindcă subconștientul fiecărui om lucrează minunat și conștiința nu lipsește nimănui. Gradul de credință crește sau scade în raport cu împrejurările. Orice păgân sincer poate deveni bun creștin, din lectura Sf. Evanghelii, de unde toată lumea poate să-și însușească binele și efectul binelui, numai cu putina bunăvoință. Credinţa ridica ființa omenească la culmea fericirii divine făcându-l altruist. Astfel el are dorința de a se mântui toată lumea pe care nu o poate avea un ateu. Totuși și la atei Duhul Sfânt lucrează prin conștiința în mod nevăzut și nebănuit, desavarsind opera de mântuire. În viata omului conștiința sancționează trăirea și credința idealizeaza fericirea, iar Harul Bunului Dumnezeu desăvârșește Dăruirea pentru ca toate problemele să fie rezolvate cu ușurință. Oamenii au nevoie mai presus de orice, de fericirea eternă căci este singura comoară ce însoțește pe om și fără de care omul este mort ;căci viii sunt numai cei ce intra în viata sfânta iar cei ce moștenesc osânda sunt morți fiindcă au respins fericirea acordată și au urmat calea răului, îmbrăcând-se pe veșnicie cu osândă și va fi asimilat demonilor. Ei pierd calitatea de a fi fii ai lui Dumnezeu cum și scânteia dumnezeirii. Ei rămân cu duhul de viață ca și animalele, cu deosebirea ca animalele nu au responsabilitati nici osândă ;pe când omul are responsabilitatea faptelor și este osândit.

Treziți-vă cu toții la pocăință, căci vremurile sunt apocaliptice!